S-a întâmplat ca într-un anumit moment binecuvântat când s-au aliniat toate planetele bune și nebune, eu să scap în noiembrie 2016 la Black Friday ca vaca la lucernă. Pentru că nu am știut, dar știm acum, că Black Friday e ohmmm... o sirenă care te poate duce la pierzanie în mai multe feluri - toate foarte plăcute! Unul e să cumperi de toți banii, altul e să cumperi numai lucruri de care nu ai nevoie, un altul ar fi să cumperi lucruri de care ai nevoie, dar sunt de-a dreptul extravagante, ca să nu spun altfel.
Eu am cumpărat multe lucruri de care aveam nevoie, cum ar fi o oală sub presiune în care să fierb „găinile de țară” care apar în viața mea și nu vor să fiarbă, o fustă - mult prea mică, dar pe care o păstrez ca să am motiv de hai-să-ne-mai-oprim-din-mâncat-dragă, DD și-a luat un termometru digital - cea mai tare invenție care ne ajută să constatăm științific câte grade are ciorba cu care ne ardem! și multe altele, până ajungem în Seara de Black Friday când Banca mă lovește cu BankFriday și:
Eram obosită, toată ziua stătusem să văd % % % pe toate site-urile, primul meu Black Friday la cald, oricine care a trecut printr-o astfel de experiență știe despre ce vorbesc, eram epuizată, realmente stoarsă de orice rațiune... când citesc: card personalizat gratiiis! încarcă-ți poza și noi îți facem card gratiiis! număr limitaaat!
Păi am mai stat eu să cuget că prin poză se înțelege orice poză, cu căței, cu pisicuțe, cu floricele, nu neapărat poză cu mine? Nu, n-am mai stat. M-am apucat și am căutat poza unde-i poza, am încărcat-o în doi timpi și trei mișcări și zbang! în mai puțin de cinci minute aveam cardul aprobat trimis pentru printare, numai bun pentru următoarele cumpărături.
Abia când febra entuziasmului a scăzut considerabil și am apucat să povestesc în jurul meu auzindu-mă cu voce tare debitând pe un ton din ce în ce mai îngrijorat, mi-am dat seama că o să am un card de neam prost, pe care nu o să-l văd doar eu, ci întreaga planetă.
Consolarea și soluția a venit la puțin timp după ce l-am primit.
Mă duc la EMag să ridic un colet pe care îl comandasem, fiindcă da, EMag a devenit prietenul meu cel mai bun în luna decembrie. La casă, o doamnă simpatică îmi ia cardul și începe să zâmbească. Eu mă fac stacojie și încep să recit poezia cu banca oferta poza rușinea.
- Ah, dar e foarte drăguță!
- Mulțumesc, sunteți amabilă.
- Mi-am făcut și eu o dată cardul așa, tot la ofertă, cu poza de la nuntă!
- ...!
- Dar după o vreme l-am declarat pierdut!
- Excelentă idee! Era prea de prost gust, așa-i?
- Ah nu, dar am divorțat!...
E simpatica ideea, dar, recunosc ca io nu mi-as face :D In alta ordine e idei: ce ț-ai luat de la emag?
RăspundețiȘtergereDeci de la EMag am luat cadouri de Crăciun: cărți, niște pachete de cosmeticale din alea în cutii frumoase, am luat niște vase de bucătărie pentru o vizită de casă nouă, o ojă... :D
RăspundețiȘtergereTot de pe online am mai luat de la H&M niște lucruri care nu prea s-o potrivit mărimile deloc... și de-acuma o să mă duc în magazine cred.
Iar acu-acu tocmai am comandat ceva de pe Bonprix, nește desuuri și un tricou, îs curioasă cum o să fie!
La mulți ani, Suzi!
RăspundețiȘtergereN-am știut că poți avea card cu ce vrei tu. Am stat un pic să mă gîndesc cu ce-aș vrea eu și - evident - cu Mașa și ursul! Mă-ntreb dacă-mi pot convinge banca să-mi dea unul.
Eu cred că se poate să îți faci card personalizat la orice bancă! Nu-mi închipui că îs băncile românești mai cu moț. Tre să te uiți pe site-ul băncii la ce servicii au și s-ar putea să găsești, doar că mai mult ca sigur costă ceva.
RăspundețiȘtergereA, la mulți ani! :D
RăspundețiȘtergereLa multi ...
RăspundețiȘtergereRomania e tara din Europa in care imprimeul de pe card are cea mai mare importanta pt consumatori, mai mare si decat comisioanele platite.
eMag e naspa :-p
La multi ani! :)
ȘtergereDe unde știi tu că are cea mai mare importanță imprimeul? Și cu comisioanele nu știu ce să spun, eu zic că lumea se uită la comisioane, dar într-adevăr, nu așa mult cum ar trebui.
De ce e nașpa emag?!
DoamnaSiuz,
RăspundețiȘtergereNo uåriz, sinteti ravisantå:)
Mulțumesc! Un mare adevăr la început de an! :D
ȘtergereLa mulți ani!
:)) Foarte tare !! Hai cu postari noi .
RăspundețiȘtergereSuzi, eu n-am comentat niciodata la postarile tale, desi le-am urmarit mult timp. Voiam doar sa stii ca mi-a placut mereu felul in care scrii. Din cand in cand, ma mai gandesc cu drag si nostalgie la postarile tale si la cat de mult ma bucuram cand intra notificarea de postare noua. Nu stiu ce faci acum sau daca o sa vezi comentariul asta, dar sper ca esti bine, sanatoasa, fericita si ca o sa iti aduca si tie un pic de bucurie gandul ca postarile tale inca aduc zambete.
RăspundețiȘtergereBuna, Crenguta! Eu stiu ca am mai avut o Crenguta care scria comentarii, dar e posibil sa nu fi fost tu!... Mi-a facut o mare bucurie sa citesc comentariul tau, chiar am multe nostalgii fata de bloguri, mi se pare si astazi cea mai inteligenta forma de Social Media! Si e un lucru bun, vad astazi, ca am pastrat blogul acesta inca pe net, pentru ca uite, ne mai citim asa, din cand in cand, cu drag! Te imbratisez si sper sa ne mai citim, intr-o forma sau alta, sa mai vedem ce mai facem. :) (Nu stiu daca asta e un semn sa mai scriem pe aici, o sa ma gandesc!)
RăspundețiȘtergerePoate oi fi fost eu, nici nu mai stiu, au trecut prea multi ani. Dar daca te reapuci de scris aici, si eu o sa revin fara ezitare la citit. Imbratisari!
Ștergere