7 noiembrie 2016

Drumul Taberei

Casa mea se află sub un deal unde era pe vremuri o tabără în adevăratul sens al cuvântului.

Tabăra a fost un conac foarte frumos, într-un peisaj care pe vremuri, când dealurile din spatele meu erau acoperite cu viță de vie și păduri cât vezi cu ochii, trebuie să fi arătat destul de pitoresc și relaxant pentru tinerii pionieri și tovarășii lor supraveghetori. În vremurile tulburi pe care le traversăm, conacul e abandonat în paragină și statul - prin dezinteres - l-a redat tineretului din sat care se bucură de el cum știe mai bine și anume smulge parchetul și îl pune pe focul de tabără din sala mare, scrie pe pereți mesaje gen Și Luță are demonii lui, face pipi, caca în veceurile dezafectate și alte chestii palpitante.

Ieri, plimbându-ne ca tot omul duminica după o masă copioasă, am ajuns la Tabără. Atmosfera era aproape ireală, o liniște leneșă tulburată doar de foșnetul pașilor noștri, câteva triluri care prin delicatețea lor întăreau impresia de feerie. Cuprinși de farmecul locului, am dat ocol clădirii, am urcat treptele pe jumătate prăvălite, am privit printr-o fereastră spartă spre oraș unde se pierdeau în ceața depărtării turnurile Petrochimiei. Bun.

La un moment dat, se aud râsete și niște înjurături, întoarcem capul spre poteca de la intrare. Un grup de tineri veniți să își petreacă după-amiaza într-un decor decadent, făcând chestii cât se poate de normale la vârsta lor. Coborâm să ne luăm tălpășița înainte să iasă o confruntare între generații. Când ajungem la parter, în fața intrării, un puști găsise o saltea deșălată. După capul lui, salteaua mai are ceva viață în ea, drept urmare se aruncă cu picioarele și începe să sară în sus. Pentru că distracția e mai bună-n tovărășie, mai sare unul și, în scurt timp trei vlăjgani chiuiau țopăind pe o bucată de ceva ce se chemase cândva saltea, sub privirile noastre chiorâșe. Poate s-ar fi oprit, dar cum noi nu păream convinși, au continuat cu și mai mult aplomb!

Stând noi așa nesiguri cam cum să procedăm, deodată auzim scârțâind roțile unei mașini. Întoarcem capetele toți deodată și vedem coborând dintr-o mașină bleumarin un artist, un mire și o mireasă. Artistul se duce repede la portbagaj, de unde produce un aparat foto pe care și-l agață de gât, o plasă și un reflector cu trepied. Între timp mireasa reușește să își monteze pe cap o coroniță din flori galbene de care e prins un voal lung, iar mirele își dă jos geaca și începe să își frece mâinile, cercetând cu un ochi sceptic decorul.

Evident că noi am uitat de tot, stăm ca fantomele cu gura căscată privind la nou veniți, apăruți dintr-un alt film. Pe cât de tăcut e mirele, pe atât de vocală e tânăra mireasă: ooo, ce mucegai!; balconul ăla stă să se prăbușească!; acolo să mă prinzi, Eugen!; iubi, scările alea coboară la subsol!; ăla-i un porumbel?

Artistul înțepenește trepiedul în fața conacului, agață de el plasa și rămâne cu mâinile în șolduri, încruntat în razele soarelui de toamnă. Mireasa a ajuns deja la balcon, mirele încă se luptă cu niște pânze de păianjen pe scări, artistul dă cu ochii de noi. Noi facem un pas în spate. El face un pas în față, noi încă un pas în spate.

- Băi, hai, valea de aici, că am o nuntă! Fi-mi-ar castelu' de râs! Eu nu urc scările alea nici mort! Buei, am zis valea, ce stați?, haideți, că am treabă!

19 comentarii:

  1. Buei, am fost si eu dat afara (evacuat?) de un pozar de nunti, dar nu din castel ci din amfiteatrul roman din miramar.

    Ce vremuri, ce moravuri.. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Serios? Ce nu face omul pentru artă!
      Apropo de pozari de nunți, eu am rămas cu gura căscată ce albume de nuntă se fac acuma. Cacalitatate și capreț.

      Ștergere
  2. domnu Cărtărescu, dumnevuastră sînteț? mie puteț să-m spuneț, căci nu mai spun la nimerica pă parola mea dacă vă minț!

    !!!!!!!!!!!!

    RăspundețiȘtergere
  3. nu sint cårtåreåscu, sint lektor lektorovics lektorsen!

    RăspundețiȘtergere
  4. Duamna Siuzi, da' ce, v-ati relocat, ca sa zic asa?
    Uelcăm bec, aniuei, pi plaiuri blogheristice :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da,da, m-am relocat! :D
      Mulțumesc pentru uelcaming, sper să ne vedem mai des!

      Ștergere
  5. Răspunsuri
    1. LP! :D
      Am vrut să scriu Laura, dar pe urmă mi-am adus aminte de cântecu care a cântat întruna astă-vară la radio, de LP! :)

      Ștergere
    2. Nu știu despre ce vorbim că la radioul meu n-a cîntat. Ce cîntec? Sau nu vreau să știu? :)

      Ștergere
    3. Ba, e mișto piesa.

      LP - Lost On You
      https://www.youtube.com/watch?v=Q7ZQbvubSCw

      Ștergere
    4. Ah,aveam nevoie de o așa persoana in viața mea, acum ca Giana Nannini nu prea mai iese in lume. E geniala LP, mersi de semnalare.

      Ștergere
  6. Suuuuuziii! Bienvenuuuueee!
    Eu am vizualizat asta: ”Coborâm să ne luăm tălpășița înainte să iasă o confruntare între generații”. Crezi că suntem capabili de așa ceva? ( consider că fac parte din generația ta).

    Cred mai mult în/Mă tem mai tare de: confruntarea cu mirese și fotografi:

    Am vrut să împing o mireasă în Sena, din cauza fotografului care nu voia să mă lase să traversez un anumit pod, pentru că ei aveau soare, inspirație și moment de imortalizat.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. De ce să fim capabili? Să ne confruntăm cu generațiile? Depinde de câți nervi ai și cât de nesimțit e inamicu. Zic eu.
      Hah se pare că fotografii de nunți îs chiar o specie aparte! :) Să facem o asociație a oamenilor abuzați de fotografi de nunți. :D

      Ștergere
    2. Drumul Taberei e al de se intersecteaza cu Drumul Matasii sau pe unde vine ca sa stiu sa ma feresc

      Ștergere
  7. De fapt, se intersectează cu un Drumul spre Biserică, mătasea încă n-a ajuns pe aici. :))

    RăspundețiȘtergere
  8. welcome back, Suzi :) stiam eu ca e bine sa tin blogul tau in feedly, doar doar se intampla vreo minune :)

    RăspundețiȘtergere
  9. Astazi ca si maine, pururi si acum!

    RăspundețiȘtergere